Toate ca toate, plante, ghivece, ceramiști, dar cine suntem noi până la urmă? Nu te ținem în suspans și-ți mărturisim: suntem o echipă de oameni care acordă atenția și dăruirea pentru menținerea plantelor tropicale (într-o formă apropiată de dezvoltarea lor naturală) și contribuie ca acestea să ajungă și să să crească la tine la același nivel.

Mai specific, produsele noastre cuprind, în primul rând, plantele de apartament, la care frunzele sunt vedeta, cu toate că unele dintre acestea fac ocazional și flori (întreabă-ne direct, sau verifică descrierile pentru a afla care sunt acestea), la care includem, de asemenea, suculentele, și o serie de ghivece speciale, obținute în urma colaborărilor cu atelierele ceramiștilor locali, produse unicat, atent lucrate, ce pot fi luate separat sau direct cu planta dorită.

Pentru a-ți livra cele mai plante sănătoase care să-ți țină companie, să te relaxeze și să te inspire acasă sau la birou, avem stabilite câteva etapen prin care ajungem la nivelul dorit, cu referință la condițiile de trai și creștere pentru fiecare plantă în parte: lumină, udare, temperatură, umiditate, precum și calitatea nutritivă a solului.

simulare1

În general, plantele se confruntă și cu dăunatori, insecte sau fungi, motiv pentru care suntem implicați în descoperirea, determinarea și eliminarea acestora în moduri naturale, care să nu afecteze și planta.

După tratare, planta este ținută sub observație mai multe săptămâni, până la confirmare, pentru ca tu să o primești în cea mai bună stare. 

Updating…
  • Niciun produs în coș.
[]